Asigurări: Prescripția acțiunii în regres
1.Introducere
Problema termenului de prescripție special de doi ani, reglementat de art. 2519 din Codul Civil, sau a termenului de prescripție stabilit prin art. 1394 Cod Civil, pentru acțiunea în regres a asigurătorului împotriva propriului asigurat, ridică numeroase provocări practice. Una dintre acestea este situația în care un conducător auto, aflat sub influența alcoolului, a provocat un accident rutier, iar asigurătorul a dorit recuperarea sumelor plătite ca despăgubiri.
Conform definiției dată de art.2 pct.22 din Legea 132/2017 prejudiciu, care determină obligația de despăgubire, reprezintă „efectul negativ suferit de către persoana prejudiciată prin producerea unui risc acoperit printr-un contract RCA;”
Prevederile art. 2 pct. 4 din Legea nr. 132/2017, definesc termenul de asigurat ca fiind „proprietarul sau utilizatorul unui vehicul sau unui tramvai a cărui răspundere civilă delictuală este preluată contractual de un asigurător RCA în baza contractului RCA valabil pentru prejudiciile produse terţelor persoane din accidente de vehicule/tramvaie“.
Riscul asigurat, adică evenimentul care dă naştere obligaţiei asigurătorului de a plăti indemnizaţia de asigurare/despăgubirea, constă în accidentul cauzator de prejudicii terţelor persoane pentru care, potrivit legii, se angajează răspunderea asiguratului.
2. Reglementarea juridică aplicabilă
Art. 25 lit. b) din Legea nr. 132/2017 privind asigurările și reasigurările prevede că asigurătorul poate recupera sumele plătite ca despăgubiri de la persoana răspunzătoare de producerea pagubei atunci când accidentul a fost produs în timpul comiterii unor infracțiuni intenționate.
Temeiul legal al acțiunii îl constituie dispozițiile art.1357 și urm Cod civ., care reglementează răspunderea civilă delictuală.
Conform art. 2519 alin. (1) din Codul Civil, termenul de prescripție pentru acțiunea în regres împotriva propriului asigurat este de doi ani. Acesta se aplică exclusiv raporturilor juridice izvorâte din asigurare, adică celor dintre asigurător și asigurat.
Pe de altă parte, art. 1394 Cod Civil extinde termenul de prescripție la cel aplicabil răspunderii penale în cazurile în care despăgubirea derivă din „fapte incriminate de dispoziţiile legale privind circulaţia pe drumurile publice ca infracţiuni săvârşite cu intenţie” .
3. Analiza comparativă a termenelor de prescripție
Art.2517 Cod civil stabilește termenul general de prescripție ca fiind de 3 ani, „dacă legea nu prevede un alt termen.”
Art. 2519 Cod Civil: Acest articol limitează termenul la doi ani pentru drepturile născute din raporturi de asigurare. Prin urmare, acțiunea în regres a asigurătorului împotriva propriului asigurat este supusă acestei limitări temporale. Acest termen special are scopul de a asigura o previzibilitate și o eficiență în raporturile contractuale dintre părți.
Art. 1394 Cod Civil: „În toate cazurile în care despăgubirea derivă dintr-un fapt supus de legea penală unei prescripţii mai lungi decât cea civilă, termenul de prescripţie a răspunderii penale se aplică şi dreptului la acţiunea în răspundere civilă. ”
4. Subrogația legală a asigurătorului
Potrivit art. 25 lit. b) din Legea nr. 132/2017, are loc o subrogație legală în drepturile persoanei prejudiciate. Asigurătorul dobândește creanța plătită cu toate drepturile și accesoriile sale. Prin subrogatie asiguratorul preia dreptul născut deja în patrimoniul păgubitului și nu se naște un alt drept, la momentul la care se face plata despăgubirii.
Potrivit art.2210 cod civil, subrogația implică faptul că asigurătorul preia drepturile persoanei prejudiciate exact în forma în care acestea existau în patrimoniul acesteia la momentul transmiterii prin subrogație.
„(1) În limitele indemnizaţiei plătite, asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării împotriva celor răspunzători de producerea pagubei, cu excepţia asigurărilor de persoane.”
Conform art. 1597 alin. (2) Cod Civil, persoana vinovată poate opune asigurătorului toate excepțiile pe care le-ar fi putut ridica și în raport cu persoana prejudiciată, inclusiv prescripția extinctivă.
Interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 2210 alin. (1) şi art. 1597 alin. (1) C. civ. impun concluzia potrivit căreia asigurătorul are deschisă calea acţiunii în recuperarea sumelor plătite din momentul în care acesta se subrogă în drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării, moment care coincide cu cel al plăţii despăgubirii către persoana păgubită.
Implicații: Prin plata despăgubirii, asigurătorul nu obține un drept nou, ci preia dreptul de reparație și obligația corelativă, așa cum existau în patrimoniul persoanei prejudiciate.
5. Interpretări jurisprudențiale
Decizia CCR nr. 317 din 18 iunie 2013, referindu-se la disp.art.58 din Legea 136/1995 arată că:
„Astfel, în situaţia prevăzută de dispoziţiile art. 58 din Legea nr. 136/1995, asigurătorul va avea drept de regres, pentru suma plătită ca despăgubire, împotriva persoanei răspunzătoare de producerea accidentului în cadrul unui alt proces decât cel penal.“
Decizia ICCJ nr. 2240/02.11.2022: Aceasta confirmă că pronunțarea unei hotărâri de condamnare penală nu este o condiție necesară pentru aplicarea art. 25 lit. b) din Legea nr. 132/2017. Este suficient ca fapta să fie incriminată de dispozițiile legale privind circulația pe drumurile publice.
„Textul art. 58 lit. b) din Legea nr. 136/1995 nu impune condiţia pronunţării unei hotărâri de condamnare pentru fapta săvârşită, fiind suficient, din această perspectivă, ca la data săvârşirii, fapta să fie incriminată de dispoziţiile legale privind circulaţia pe drumurile publice ca reprezentând o infracţiune săvârşită cu intenţie, împrejurare confirmată de către instanţa penală.”
Prevederile art.58 lit.b din Legea 136/1995 sunt similare celor reglementate de art.25 lit.b din Legea 132/20217.
Decizia RIL nr. 13/2020: ICCJ reține că obligația de despăgubire a persoanelor prejudiciate derivă din contractul de asigurare, iar subrogația legală conferă asigurătorului dreptul de regres pentru sumele plătite.
Prin Decizia 7/30.01.2023 ICCJ Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, reține:
„48. Într-o altă opinie s-a apreciat că dispoziţiile art. 1.394 din Codul civil nu se aplică decât în cadrul acţiunilor în răspundere delictuală formulate de cel vătămat împotriva persoanei care trebuie să răspundă de plata acestui prejudiciu, nu şi în acţiunea în regres a asigurătorului. Pentru aceasta din urmă, termenul de promovare a acţiunii pentru recuperarea sumelor de la persoana care a cauzat prejudiciul este termenul general de prescripţie de 3 ani, calculat de la data plăţii.”
„52. S-a opinat şi că este necesar să se facă distincţie în funcţie de calitatea pârâtului chemat în judecată de asigurător. În cazul în care acţiunea în regres este introdusă de asigurător împotriva propriului asigurat, durata termenului de prescripţie a dreptului material la acţiune este de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 2.519 alin. (1) din Codul civil, aplicabile dreptului la acţiune întemeiat pe un raport de asigurare.”
53. În cazul în care acţiunea în regres este introdusă de asigurător împotriva altei persoane decât propriul asigurat, opinia exprimată a fost în sensul că operează prorogarea termenului prescripţiei în condiţiile art. 1.394 din Codul civil, deoarece, în baza art. 1.597 şi 1.594 din Codul civil, din momentul plăţii pe care asigurătorul a făcut-o în folosul persoanei păgubite, aceasta a transmis asigurătorului plătitor toate drepturile pe care le avea împotriva persoanei răspunzătoare de producerea accidentului, inclusiv în componenta privind termenul de prescripţie aplicabil dreptului material la acţiune.”
6. Jurisprudența și interpretări doctrinare
Opiniile teoretice și hotărârile judecătorești arată că aplicarea termenului de prescripție depinde de calitatea pârâtului:
În cazul acțiunilor împotriva propriului asigurat, se aplică termenul de doi ani, conform art. 2519 Cod Civil.
În cazul acțiunii în regres împotriva propriului asigurat, prevăzută de art.25 lit.b din Legea 132/20217, împărtășim opinia termenului special de prescripție de 2 ani.
În cazul altor persoane răspunzătoare, se aplică termenul general de prescripție de 3 ani sau termenul extins prevăzut de art. 1394 Cod Civil.
În ceea ce privește aplicarea disp.art.1394 cod civil apreciem că, doar în cazul în care acţiunea în regres este introdusă de asigurător împotriva altei persoane decât propriul asigurat, operează prorogarea termenului prescripţiei în condiţiile art. 1.394 din Codul civil, deoarece, în baza art. 1.597 şi 1.594 din Codul civil din momentul plăţii pe care asigurătorul a făcut-o în folosul persoanei păgubite, aceasta a transmis asigurătorului plătitor toate drepturile pe care le avea împotriva persoanei răspunzătoare de producerea accidentului, inclusiv în componenta privind termenul de prescripţie aplicabil dreptului material la acţiune.
Exemplu practic: Textul art.336 c.p stipulează clar pragul de alcoolemie pentru care fapta este considerată infracțiune, fiind stabilit la 0.8g/l alcool pur în sânge, fapt care se cunoștea de la momentul primirii rezultatului testelor de sânge, nefiind necesară pronunțărea unei hotărâri definitive de condamnare de către instanța penală.
Prin simplul fapt al depășirii pragului de 0.8 g/l alcool pur în sânge fapta este incriminată „ de dispoziţiile legale privind circulaţia pe drumurile publice ca infracţiune”, art.25 alin.1 lit.b stipulând „accidentul a fost produs în timpul comiterii unor fapte incriminate de dispoziţiile legale privind circulaţia pe drumurile publice ca infracţiuni săvârşite cu intenţie ” , așadar este vorba de „fapte incriminate” de textul legal și nu de pronunțarea unei hotărâri definitive de condamnare.
7.Concluzii
Atunci când cuantumul despăgubirii a fost stabilită în conformitate cu art.14 din L.132/2017, intre reclamantă și pârât exista un contract de asigurare valabil la data producerii riscului asigurat, iar dreptul material al asiguratorului pentru recuperarea sumei s-a născut la data plății despăgubirilor către terții prejudiciați, termenul de prescripție curge de la data nașterii dreptului material la acțiunea în regres, fiind aplicabile disp.art. 2519 cod civil.
Prin urmare, părțile implicate în litigii privind asigurările trebuie să ia în considerare toate aspectele legale și jurisprudențiale pentru a asigura o soluționare echitabilă și eficientă a acestor dispute.
Mai puteți citi și articolul privitor la Ordinul de protecție disponibil aici.