Tel/fax : +40357802388
Art.117 din Legea 85/2014 prevede ca administratorul/lichidatorul judiciar poate introduce acțiune la judecătorul sindic pentru anularea actelor sau operaţiunilor frauduloase ale debitorului în dauna drepturilor creditorilor, în cei 2 ani anteriori deschiderii procedurii.Fiind investit, cu soluționarea unei cereri, în cadrul procedurii insolvenței, de anulare a unui contract încheiat sub condiție suspensivă, judecătorul sindic, având în vedere apărările formulate de către cocontractantul societății debitoare, reprezentat de Moț, Balaciu, Olah-SPARL, a reținut:
„Între pârât şi societatea debitoare s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare maşină virtuală software nr.__ din 02.11.2011. Conform acestui contract părţile au convenit vânzarea, respectiv cumpărarea unui software complex pentru gestiunea relaţiilor cu clienţii, analiză managerială şi sistem warehouse, aşa cum sunt prevăzute la Cap.II Obiectul Contractului în schimbul unui preţ de 3% din cifra de afaceri medie anuală a cumpărătoarei realizată între anii 2012-2017 sub condiţia suspensivă ca acest sistem software să ducă la realizarea de către cumpărătoarea ……la realizarea în toţi aceşti ani, 2012-2017, a unei cifre de afaceri anuale mai mari de 100 milioane lei. Cap.V Modalitate de plată din contract.
Referitor la acest contract, acesta nu se poate fi încadrat în prevederile art.117 alin.2 lit.b din următoarele motive:
În doctrina juridică tradiţională, condiţia, ca modalitate a actului juridic, a fost definită, constant şi invariabil, pe temeiul dispoziţiilor codului civil anterior, ca fiind acel element viitor şi incert ca realizare, de care depinde naşterea, modificarea sau stingerea obligaţiei.
Condiţia este suspensivă atunci când de îndeplinirea sa depinde eficacitatea obligaţiei (art.1.400 NCC), adică naşterea în mod valabil a obligaţiei; în funcţie de îndeplinirea sau nu a acestei condiţii se vor produce sau nu efectele specifice ale obligaţiei. Efectele pe care le produce îndeplinirea unei condiţii sunt reglementate de art. 1.407 NCC, text de lege care disociază aceste efecte, în mod riguros, în funcţie de natura suspensivă sau, dimpotrivă, rezolutorie, a condiţiei.
Prima regulă, general aplicabilă, indiferent de tipul condiţiei, este aceea că o condiţie constatată ca fiind îndeplinită este prezumată a produce efecte retroactiv, din momentul încheierii contractului, dacă din voinţa părţilor, natura contractului ori dispoziţiile legale nu rezultă contrariul.
Astfel, efectele retroactive în cazul condiţiei suspensive, au semnificaţia consfinţirii obligaţiilor asumate. în caz de îndeplinire a unei astfel de condiţii, debitorul este obligat la executare ca şi cum obligaţia ar fi fost simplă. Practic, obligaţia de executare a prestaţiei se confirmă, devine certă, la adăpost de orice dubiu; ea trebuie îndeplinită întocmai aşa cum a fost asumată. Mai mult, caracterul retroactiv se păstrează şi în privinţa actelor juridice încheiate deja, în sensul că actele încheiate de proprietarul sub condiţie suspensivă sunt valabile în cazul îndeplinirii condiţiei (sunt consolidate, confirmate) şi produc efecte de la data încheierii lor.
În intervalul cuprins între momentul încheierii actului juridic şi momentul în care îndeplinirea sau neîndeplinirea condiţiei devine sigură, specific condiţiei suspensive este că în toată această perioadă actul juridic civil nu îşi produce efectele.
Astfel, în această perioadă condiţia produce următoarele efect: creditorul nu poate pretinde plata de la debitor; plata făcută de debitor în această perioadă nu este o plată valabilă, nu este deci o executare valabilă a obligaţiei; obligaţia nu se poate stinge prin compensaţie; în acest interval de timp nu curge prescripţia extinctivă; în actele translative de drepturi reale nu se produce efectul translativ de drept real.
Realizarea condiţiei de realizare a unei cifre de afaceri anuale mai mari de 100 mii lei în perioada 2012-2017 putea fi cunoscută ca fiind îndeplinită abia în anul 2018 când se cunoştea situaţia financiară a societăţii debitoare, inclusiv pe anul 2017.
Împlinirea condiţiei şi efectul retroactiv al acesteia, coroborate cu momentul încheierii contractului, respectiv 02.11.2011, fac ca actul juridic să nu intre în perioada prevăzută de art.117 alin.2 lit.b. De reţinut că nu plata sumei de …….. lei în cursul anului 2018 este supusă anulării în baza art.117 ali.2 lit.b ci convenţia care a dat naştere obligaţiei de plată, convenţie încheiată la data de 02.11.2011.
Prin „operaţiuni în care prestaţia debitorului depăşeşte vădit pe cea primită” trebuie să se înţeleagă încheierea unor tranzacţii între debitor şi un terţ cocontractant prin care debitorul să se oblige la o prestaţie vădit superioară celei la care se obligă terţul cocontractant, tranzacţii încheiate într-o perioadă de 6 luni anterioare deschiderii procedurii insolvenţei debitorului, cu scopul şi intenţia directă de a prejudicia creditorii prin încheierea unor acte frauduloase.
Raţionamentul lichidatorului cu privire la îndeplinirea condiţiei încă de la aflarea situaţiei financiare a societăţii pe anul 2012 este greşit, deoarece voinţa părţilor contractante condiţionează încheierea actului de îndeplinirea condiţiei de realizare a unei cifre de afaceri de 100 mii lei de către debitoare pe întreaga perioadă menţionată, respectiv din 2012 până în 2017, îndeplinirea condiţiei nefiind limitată la minimum 1 an din cei 6 ani prevăzuţi în contract.
Conform voinţei părţilor, Cap.V Modalităţi de plată, pct. 5.2 îndeplinirea condiţiei produce efecte de la data îndeplinirii, dată care nu poate fi mai devreme de 01.01.2018.
Astfel, prin îndeplinirea condiţiei, contractul este valabil încheiat din data de 02.11.2011 şi îşi produce efectele prevăzute de părţi începând cu 01.01.2018.
O condiţie prevăzută de art.117 alin.2 lit.b, alături de condiţia ca actul să fie cu titlu oneros, este diferenţa vădită între prestaţia debitorului şi cea pe care o primeşte ca urmare a încheierii actului juridic respectiv.
Pentru a fi în prezenţa unei asemenea condiţii este necesar a face mai întâi câteva precizări cu privire la actul încheiat între debitor şi terţul cocontractant.
Actul trebuie să fie cu titlu oneros. în caz contrar, actul va cădea sub incidenţa prevederilor art. 117 alin. (1) lit. a).
Actele cu titlu oneros se subclasifică în acte comutative şi aleatorii.
În doctrină se susţine în mod unanim că actul încheiat trebuie să fie comutativ, iar nu aleatoriu pentru a putea cădea sub incidenţa art. 117 alin. (1) lit. b).
Potrivit art. 1.173 alin. (1) C. civ., „este comutativ contractul care la momentul încheierii sale existenţa drepturilor şi obligaţiilor părţilor este certă, iar întinderea acestora este determinată sau determinabilă”, iar alin. (2) prevede că „este aleatoriu contractul care prin natura lui sau prin voinţa părţilor oferă cel puţin uneia dintre părţi şansa unui câştig şi o expune totodată la riscul unei pierderi ce depinde de un eveniment viitor şi nesigur”.
Este deci evidentă distincţia dintre cele două tipuri de contracte. în cel comutativ părţile stabilesc de la momentul încheierii contractului întinderea drepturilor şi obligaţiilor sale, pe când în cazul contractului aleatoriu întinderea prestaţiilor este determinată de un eveniment viitor şi nesigur.
Astfel, contractele aleatorii, cum este şi cel de faţă, nu ar putea intra sub incidenţa prevederilor art. 117 alin. (1) lit. b) deoarece, la încheierea lui (02.11.2011) părţilor nu li s-ar putea imputa intenţia de a frauda interesele creditorilor.
Totodată, conform art.117 alin.2 lit.b diferenţa dintre prestaţii trebuie să fie vădită.
Obligaţia de a dovedi această disproporţie revine administratorului judiciar/lichidatorului.
Este lesne de înţeles că disproporţiile dintre prestaţii trebuie să fie în defavoarea debitorului, fapt subliniat de altfel atât în doctrină, cât şi în practica judiciară, însă, în cazul prevăzut la art. 117 alin. (1) lit. b) disproporţia dintre prestaţii trebuie să fie datorată intenţiei debitorului de a frauda interesele creditorilor, ori contractul aleatoriu nu poate fi inclus în această categorie, iar la data încheierii, noiembrie 2011, nu putea fi prevăzută intenţia de fraudare a creditorilor în anul 2018.
O altă condiţie impusă de art. 117 alin. (1) lit. b) din Legea 85/2014 este ca actul să fi fost efectuat cu 6 luni anterior deschiderii procedurii. Este aşadar necesar ca actul să fi fost efectuat în perioada suspectă, ori în speţă actul a fost încheiat în anul 2011.
Având în vedere considerentele de mai sus, acţiunea va fi respinsă conform dispozitivului.”
Sentința civilă 1221/2020 definitivă