
Succintă analiză a prevederilor privind calculul termenelor în legislația civilă (art.2552 cod civil) și procesual civilă (art.181 cod procedură civilă)
1. Introducere
Calculul termenelor juridice reprezintă un aspect esențial în domeniul dreptului civil și procesual civil, fiind reglementat atât de Codul civil, cât și de Codul de procedură civilă. Prevederile art. 2552 alin. (1) și art. 2554 din Codul civil, precum și ale art. 182 din Codul de procedură civilă oferă norme clare privind modul de calcul al termenelor, în funcție de tipologia acestora. În acest articol, vom analiza corelarea acestor dispoziții legale privitoare la calculul termenelor pentru îndeplinirea actelor de procedură.
2. Reglementarea termenelor în Codul civil
2.1. Articolul 2552 alin. (1) din Codul civil prevede: „Când termenul este stabilit pe săptămâni, luni sau ani, el se împlinește în ziua corespunzătoare din ultima săptămână ori lună sau din ultimul an.” Această dispoziție clarifică faptul că termenul calculat pe săptămâni, luni sau ani nu se împlinește la sfârșitul săptămânii, lunii sau anului calendaristic, ci în ziua care corespunde datei inițiale de la care a început să curgă termenul.
De exemplu, dacă termenul de 5 ani a început la 10 decembrie 2014, acesta se împlinește la 10 decembrie 2019.
Dacă ultima lună nu are o zi corespunzătoare cu cea în care termenul a început să curgă, termenul se împlinește în ultima zi a acelei luni, iar mijlocul lunii se socotește a cinsprezecea zi.
De reținut că termenul stabilit pe 30 de zile nu se poate aprecia ca fiind stabilit pe o lună, calculul termenului de 30 de zile făcându-se după regula termenelor pe zile.
2.2. Articolul 2554 din Codul civil introduce o dispoziție suplimentară privind calculul termenelor atunci când ultima zi a termenului este o zi nelucrătoare: „dacă ultima zi a termenului este o zi nelucrătoare, termenul se consideră împlinit la sfârșitul primei zile lucrătoare care urmează.”
Această reglementare protejează părțile împotriva pierderii drepturilor din cauza unui calendar nefavorabil, garantând accesul efectiv la justiție. De exemplu, dacă termenul de 5 ani se împlinește pe 10 decembrie 2019, iar această dată este o zi de duminică, termenul se prelungește automat până la sfârșitul zilei de luni, 11 decembrie 2019.
3. Reglementarea termenelor în Codul de procedură civilă
Analiza și interpretarea art. 181 Cod procedură civilă: Calculul termenelor
Art. 181 din Codul de procedură civilă stabilește reguli generale privind calculul termenelor în absența unor dispoziții legale contrare. Acest articol reglementează modul de calcul al termenelor stabilite pe ore, zile, săptămâni, luni și ani, oferind un cadru clar și uniform pentru aplicarea lor.
3.1. Calculul termenelor stabilite pe ore – art. 181 alin. (1) pct. 1
Regula: Când termenul este stabilit pe ore, acesta începe să curgă de la ora 0:00 a zilei următoare momentului în care evenimentul care declanșează termenul s-a produs.
Exemplu practic: Dacă o decizie a fost comunicată la ora 15:00 în data de 1 martie, termenul pe ore (de exemplu, 48 de ore) începe să curgă de la ora 0:00 a zilei de 2 martie și se va împlini la ora 0:00 a zilei de 4 martie.
3.2. Calculul termenelor stabilite pe zile – art. 181 alin. (1) pct. 2
Regula: Când termenul este stabilit pe zile:
- Nu intră în calcul ziua în care începe să curgă termenul, adică ziua comunicării actului sau a producerii evenimentului și nici ziua în care termenul se împlinește
Exemplu practic:
Dacă un act este comunicat pe 1 martie, iar termenul este de 7 zile, practic vom avea la dispozitie 9 zile, incluzând ziua comunicării actului și ziua depunerii lui:
- Ziua de 1 martie nu se ia în calcul.
- Termenul începe să curgă de la 2 martie și se împlinește la finalul zilei de 9 martie.
- Actul poate fi depus cel târziu pe 9 martie, până la ora 24:00 (sau până la ora încheierii programului de lucru, conform art. 182 alin. (2) C. proc. civ.).
3.3. Calculul termenelor stabilite pe săptămâni, luni și ani – art. 181 alin. (1) pct. 3
Regula:
- Termenele pe săptămâni: Se împlinesc în aceeași zi a săptămânii corespunzătoare momentului de început.
- Termenele pe luni și ani: Se împlinesc în ziua corespunzătoare din ultima lună sau din ultimul an.
- Excepție: Dacă ultima lună nu conține ziua corespunzătoare (ex.: februarie, în cazul unei date de început pe 31 ianuarie), termenul se împlinește în ultima zi a lunii respective (28 sau 29 februarie).
Exemplu practic pentru termene pe săptămâni:
Dacă un termen de două săptămâni începe să curgă de luni, 1 martie, acesta se va împlini luni, 15 martie, la ora 24:00.
Exemplu practic pentru termene pe luni:
Dacă un termen de 3 luni începe să curgă pe 31 ianuarie, acesta se va împlini pe 30 aprilie (ultima zi a lunii aprilie).
Exemplu practic pentru termene pe ani:
Dacă un termen de 5 ani începe să curgă la 10 decembrie 2019, acesta se va împlini la 10 decembrie 2024, la ora 24:00, conform regulii generale.
3.4. Regula generală – Art. 182 alin. (1) Cod procedură civilă stabilește regula generală privind calculul termenelor: „Termenul care se socotește pe zile, săptămâni, luni sau ani se împlinește la ora 24:00 a ultimei zile în care se poate îndeplini actul de procedură.”
Această normă indică faptul că, indiferent de tipul de termen, ultima zi a acestuia se împlinește la miezul nopții, oferind astfel timp suficient părților pentru a finaliza actul juridic sau procesual necesar.
3.5. Excepția prevăzută de art. 182 alin. (2) CPC Excepția de la regula generală este reglementată la alin. (2) al aceluiași articol: „Cu toate acestea, dacă este vorba de un act ce trebuie depus la instanță sau într-un alt loc, termenul se va împlini la ora la care activitatea încetează în acel loc în mod legal.”
Această excepție are rolul de a preveni confuziile și de a respecta programul de lucru al instanțelor sau altor instituții. Spre exemplu, dacă un act trebuie depus la o instanță care încetează activitatea la ora 16:00, termenul expiră la ora 16:00 și nu la ora 24:00.
4. Importanța respectării termenelor
Art. 185 alin. (1) din Codul de procedură civilă reglementează efectele exercitării unui drept procesual în afara termenului prevăzut de lege, distingând între două ipoteze: exercitarea dreptului după împlinirea termenului legal și exercitarea dreptului înainte de împlinirea acestuia (prematuritate).
4.1. Decăderea din dreptul procesual: pierderea dreptului procesual exercitat tardiv
Regula generală:
Conform art. 185 alin. (1), nerespectarea unui termen procedural atrage decăderea din exercitarea dreptului procesual, cu excepția cazurilor în care legea prevede altfel. Decăderea este o sancțiune severă, care are următoarele implicații:
- Partea pierde definitiv posibilitatea de a mai exercita dreptul procesual respectiv.
- Actul procedural efectuat după termen este considerat nul, dar această nulitate are un caracter relativ, aplicându-se doar dacă este invocată de partea interesată.
Pentru a putea opera sancțiunea decăderii, termenul procesual nesocotit trebuie să fie unul imperativ, excluzând termenele dispozitive, de recomandare.
Exemplu practic:
Dacă partea trebuie să depună întâmpinarea într-un termen de 25 de zile de la comunicarea cererii de chemare în judecată, iar acest termen este depășit, partea este decăzută din dreputl de a mai propune probe sau invoca excepții, în afara celor de ordine publică.
Potrivit art. 426 alin.(5) CPC hotărârea judecătorească pronunţată într-un litigiu civil se redactează în termen de 30 de zile de la data pronunţării, de către judecătorul care a soluţionat procesul. Termenul de 30 de zile este unul de recomandare, a cărui nerespectare nu afectează valabilitatea hotărârii și nu influențează în niciun fel dosarul aflat pe rolul instanței.
4.2. Nulitatea actului de procedură efectuat înainte de termen într-o ipoteză de termen prohibitiv art. 185 alin. (2) NCPC:
Art. 185 alin. (2) din Codul de procedură civilă introduce o reglementare importantă în cadrul procesului civil, vizând actele de procedură care sunt realizate înainte de împlinirea unui termen prohibitiv, stabilind următoarele aspecte esențiale:
- Termenul prohibitiv: Legea interzice efectuarea unui act procesual înainte de împlinirea unui anumit termen, stabilind, astfel, un termen clar în care actul poate fi îndeplinit.
- Sancțiunea: Dacă actul de procedură este realizat înainte de împlinirea termenului stabilit de lege, el poate fi anulat la cererea celui interesat.
5. Repunerea în termen
Repunerea în termen este reglementată expres la art. 186 din Codul de procedură civilă (NCPC). Aceasta reprezintă o instituție procedurală ce acordă un beneficiu titularului unui drept procesual care, din motive temeinice, nu a reușit să își exercite dreptul în cadrul termenului imperativ. Astfel, beneficiarul acestui drept poate să-l exercite ulterior, fără a fi supus decăderii din dreptul său sau aplicării unei alte sancțiuni, ca urmare a nerespectării termenului.
Există similitudini între repunerea în termen, în contextul decăderii, și repunerea în termen în cadrul termenului de prescripție extinctivă, respectiv:
- Caracterul de generalitate: Repunerea în termen se aplică în cazul neobservarii oricăror termene procedurale imperative;
- Caracterele excepționale: Repunerea în termen este admisibilă doar atunci când depășirea termenului a fost cauzată de motive temeinic justificate;
- Caracterele jurisdicționale: Repunerea în termen nu operează de drept, ci necesită intervenția instanței, care trebuie să decidă asupra acesteia.
Conform alin. 1 al art. 186 NCPC, partea care a depășit termenul procedural și care solicită repunerea în termen are obligația de a demonstra că întârzierea a fost cauzată de motive temeinice, apărute înainte de expirarea termenului. De asemenea, partea interesată trebuie să îndeplinească actul de procedură într-un termen de decădere de 15 zile, calculat de la data în care motivul care a împiedicat îndeplinirea actului a încetat. În cadrul acestui termen de 15 zile, trebuie precizate și dovedite motivele pentru care termenul a fost depășit și se solicită repunerea în termen.
Potrivit art. 186 alin. 2 NCPC, în cazul în care este vorba despre exercitarea unei căi de atac (apel, recurs), cererea de repunere în termen poate fi formulată în termenul stabilit pentru exercitarea căii de atac, calculat de la data în care motivul care a împiedicat declararea căii de atac a încetat.
Instanța competentă să soluționeze cererea de repunere în termen este aceea care are competența de a soluționa cererea referitoare la dreptul procesual care nu a fost exercitat în termenul stabilit, conform art. 186 alin. 3 NCPC.
6. Concluzii
Calculul termenelor în dreptul civil și procesual civil trebuie realizat cu rigoare, respectând atât regulile generale, cât și excepțiile prevăzute de lege. Prevederile art. 2552 alin. (1) și art. 2554 din Codul civil, precum și art.181 si art.182 din Codul de procedură civilă, constituie fundamentul pentru calculul corect al termenelor și evitarea pierderii drepturilor.
In legătură cu termenele procesuale puteți citi si articolul privitor la indicarea greșită a termenului de exercitare a căii de atac disponibil aici