Indicarea greșită a termenului de exercitare a căii de atac art.457 alin.(2) CPC
În practică am întâlnit situația în care unui participant la o procedură de achiziție publică i s-a comunicat, în mod greșit, de către autoritatea contractantă că rezultatul procedurii poate fi contestat la CNSC în termenul prevăzut la art.8 alin.(1) lit.a) din Legea 101/2016, însă după valoarea estimată a procedurii de achiziție termenul de exercitare a căii de atac era cel prevăzut de art.8 alin.(1) lit.b) din Legea 101/2016, adică 7 zile.
Potrivit art. 8 din Legea 101/2016, termenul de exercitare a căii de atac este de:
„a) 10 zile, începând cu ziua următoare luării la cunoştinţă despre actul autorităţii contractante considerat nelegal, în cazul în care valoarea estimată a procedurii de achiziţie publică/sectorial sau de concesiune este egală sau mai mare decât pragurile valorice în raport cu care este obligatorie transmiterea spre publicare către Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a anunţurilor de participare, potrivit legislaţiei privind achiziţiile publice, legislaţiei privind achiziţiile sectoriale sau legislaţiei privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii;
b) 7 zile, începând cu ziua următoare luării la cunoştinţă despre actul autorităţii contractante considerat nelegal, în cazul în care valoarea estimată a procedurii de achiziţie publică/sectorială sau de concesiune este mai mică decât pragurile valorice în raport cu care este obligatorie transmiterea spre publicare către Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a anunţurilor de participare, potrivit legislaţiei privind achiziţiile publice, legislaţiei privind achiziţiile sectoriale sau legislaţiei privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii.”
Potrivit dispozițiilor art. 186 alin.1 Cod de procedura civilă,
„Repunerea în termen
(1) Partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedeşte că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate.”
În situația în care autoritatea contractantă menționează ca termen de exercitare a căii de atac termenul de 10 zile și conform pragurile valorice în raport cu care este obligatorie transmiterea spre publicare către Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a anunțurilor de participare termenul este de 7 zile, iar partea interesată exercită calea de atac în a 8-a, a 9-a sau a 10-a zi, aceasta împrejurare constituie un motiv temeinic justificat, de natură a impune repunerea în termenul de declarare a căii de atac, ca urmare a faptului ca nerespectarea termenului legal de contestare (de 7 zile de la comunicare) nu s-a datorat atitudinii culpabile a părții, ci inducerii ei in eroare de mențiunea făcută de autoritatea contractantă si conformării de către partea interesată acestei mențiuni.
CNSC a respins calea de atac formulată de partea interesată ca tardivă, fără a analiza cererea de repunere în termen și motivele pentru care contestația se impunea a fi soluționată ca fiind în termen, limitându-se a invoca principiul „ nemo censetur ignorare legem” (nimeni nu se poate prevala de necunoșterea legii”
În această situație nu poate fi aplicat principiul nemo censetur ignorare legem întrucât, fiind în prezența legii civile, avem la art.457 cod procedură civilă, principiul legalității căii de atac, unde la alin.(2) [introdus prin Punctul 43, Articolul I din LEGEA nr. 310 din 17 decembrie 2018] se prevede:
„(2) Menţiunea inexactă din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac deschisă contra acesteia nu are niciun efect asupra dreptului de a exercita calea de atac prevăzută de lege. Indicarea în mod greşit de către instanţă a termenului pentru exercitarea căii de atac constituie cauza de repunere în termen din oficiu a căii de atac exercitate cu respectarea indicaţiei greşite a instanţei.”
Concluzia se fundamentează și pe faptul ca o situație similară – declararea unei căi de atac neprevăzute de lege, menționată în mod eronat de către judecător în dispozitivul hotărârii – a fost considerată de legiuitor, potrivit dispozițiilor art.457 alin.(2) și (3) din Codul de procedura civilă, ca fiind „scuzabilă” și care justifică repunerea de drept a părții, care a crezut in aceasta mențiune in termenul de declarare a căii de atac corecte.
Art.457 alin.(3) „Dacă instanța respinge ca inadmisibilă calea de atac neprevăzută de lege, exercitată de partea interesată în considerarea mențiunii inexacte din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac, hotărârea pronunțată de instanța de control judiciar va fi comunicată, din oficiu, tuturor părților care au luat parte la judecata în care s-a pronunțat hotărârea atacată. De la data comunicării începe să curgă, dacă este cazul, termenul pentru exercitarea căii de atac prevăzute de lege.”
Așa cum reține și Înalta Curte de casație și Justiție în considerentele Deciziei RIL 19/2016 referitor la dispozițiile art. 457 alin. (4) din Codul de procedură civilă
„…primele două alineate (ale art.457 cpc) consacră expres principiul legalității căii de atac, principiu ce este conturat prin opoziție cu eventualele mențiuni inexacte din cuprinsul hotărârii. Așa cum se retine în doctrină, prin alin. (3) al art. 457 din Codul de procedură civilă s-a adus un „corectiv, pentru ca partea ce a dat crezare hotărârii judecătorului să nu fie prejudiciată în cazul în care judecătorul a greşit”.
Totodată, printr-o decizie civilă (Decizia civilă 108/A/2020) Curtea de Apel Timișoara reține în considerente următoarele: „Menţiunea inexactă din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac deschisă contra acesteia nu are niciun efect asupra dreptului de a exercita calea de atac prevăzută de lege, indicarea în mod greşit de către instanţă a termenului pentru exercitarea căii de atac constituind cauză de repunere în termen din oficiu a căii de atac exercitate cu respectarea indicaţiei greşite a instanţei.”
Din dispozițiile art.457 alin.(2) cod procedură civilă și hotărârile enunțate mai sus, așa cum s-a arătat și în doctrină (Mihaela TĂBÂRCĂ, Drept procesual civil, ed. a II-a, Supliment conținând comentarii ale Legii nr. 310/2018, Ed. Solomon, București, 2019, p. 207), dacă ceea ce s-a indicat greșit în hotărâre este termenul de exercitare a căii de atac ori momentul de la care acesta începe să curgă, nu este necesar ca partea să formuleze o cerere de repunere în termen, în niciuna din cele două ipoteze ale termenului de exercitare a căii de atac (lungime sau momentul de la care începe să curgă, deoarece „Indicarea în mod greşit de către instanţă a termenului pentru exercitarea căii de atac constituie cauza de repunere în termen din oficiu a căii de atac exercitate cu respectarea indicaţiei greşite a instanţei.”
Repunerea „din oficiu” în termenul de exercitare a căii de atac are ca și caracteristici nu doar faptul că nu mai este necesară o cerere de repunere în termen(exercitarea căii de atac în termenul greșit prescris în hotărâre incluzând practic și cererea de repunere în termen prin investirea instanței superioare cu judecarea căii de atac) ci și prezumția absolută legală a existenței unui motiv temeinic justificat pentru repunerea în termen, prevăzută la art.186 alin.(1) cod procedură civilă
Plângerea formulată împotriva deciziei CNSC prin care s-a respins ca tardivă contestația, a fost admisă de Curtea de Apel, iar contestația a fost considerată ca fiind formulată în termen.