Conducerea sub influența substanțelor psihoactive art.336 alin.2 Cod penal

conducere sub influenta psihoactiva

Conducerea sub influența substanțelor psihoactive art.336 alin.2 Cod penal

1. Cadrul legal al infracțiunii

În ultimii ani, legislația românească a fost supusă unor interpretări și decizii judiciare semnificative în ceea ce privește conducerea sub influența substanțelor psihoactive. Aceste decizii au avut un impact major asupra modului în care este aplicată legea și au generat dezbateri privind echilibrul dintre siguranța publică și drepturile individului. În acest articol, vom analiza principalele decizii menționate în documentul de referință și vom explora cum acestea au influențat interpretarea și aplicarea articolului 336 alineatul (2) din Codul Penal.

Art 336 Conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe

(1) Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă.

(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi persoana, aflată sub influenţa unor substanţe psihoactive, care conduce un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere.

De la adoptarea noului cod penal situația premisă care stă la baza infracțiunii prevăzute de articolul 336 din Codul Penal nu este simplul „consum anterior de substanțe psihoactive”, ci conducerea unui vehicul sub influența acestor substanțe. Altfel spus, este vorba despre existența unor stări sau situații în care persoana care conduce se află într-o poziție psihică și fizică alterată, ceea ce poate crea o stare de pericol în timpul conducerii unui vehicul pe drumurile publice.

Elementul material al infracțiunii îl reprezintă acțiunea de a conduce un vehicul pe drumurile publice de către o persoană care se află sub influența substanțelor psihoactiveUrmarea imediată a acestei infracțiuni este crearea unei stări de pericol pentru relațiile sociale legate de siguranța circulației pe drumurile publice – relații protejate prin norma de incriminare. Legătura de cauzalitate între acțiune și urmări rezultă în mod evident din natura faptei. În ceea ce privește forma de vinovăție, subiectul activ acționează cu intenție, în ambele sale forme (directă și indirectă).

Motivul pentru care legislația incriminează fapta de a conduce sub influența substanțelor psihoactive este efectul nociv al acestor substanțe. Așa cum este subliniat în doctrină, substanțele psihoactive provoacă tulburări în atitudinea și comportamentul conducătorului auto, ducând la o diminuare a capacității de a manevra vehiculul în condiții de siguranță pentru toți participanții la trafic. Scopul principal al incriminării este, așadar, prevenirea pericolului generat de această scădere a capacității de conducere, care poate pune în pericol atât șoferul, cât și ceilalți participanți la trafic.

În esență, legea urmărește să protejeze siguranța circulației pe drumurile publice, interzicând conducerea sub influența substanțelor care pot afecta capacitatea psihică și fizică a șoferului, indiferent de cantitatea consumată sau de vizibilitatea efectelor asupra comportamentului.


2. Divergențele interpretative și jurisprudența anterioară

2.1 Emisă în anul 2011 Decizia penală nr. 38/A din 9 martie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Clu, evidențiază câteva aspecte cheie legate de necesitatea dovedirii stării de influență și de aplicarea principiului in dubio pro reo” (în caz de îndoială, în favoarea acuzatului).

Curtea a constatat că, în speța supusă judecățiinu s-a putut stabili cu certitudine concentrația de tetrahidrocannabinoli (THC) din proba de urină recoltată de la inculpat. De asemenea, nu s-au putut face referiri la manifestările clinice ale acestuia, adică nu s-au găsit dovezi clare că substanța ar fi afectat capacitatea sa de atenție și concentrare necesară conducerii unui autovehicul.

 Curtea a apreciat (la acea dată) că, în absența unor criterii obiective și științifice, nu se poate stabili cu certitudine dacă inculpatul se afla într-o stare care l-ar fi împiedicat să conducă în condiții de siguranță.

Având în vedere lipsa dovezilor clare și existența unor dubii serioase cu privire la existența elementului obiectiv al infracțiunii, Curtea a aplicat principiul in dubio pro reo”. Acest principiu, fundamental în dreptul penal, prevede că, în cazul în care există îndoieli privind vinovăția inculpatului, acesta trebuie interpretate în favoarea inculpatului, iar acesta să beneficieze de prezumția de nevinovăție.

Pentru achitarea inculpatului Curtea de Apel Cluj a subliniat că, deși legea nu definește în mod explicit noțiunea de „conducere sub influența substanțelor psihoactive”, această stare trebuie dovedită și nu doar prezumată. În cazul analizat, probele din dosar nu au demonstrat că inculpatul și-ar fi pierdut capacitatea de a conduce în mod sigur din cauza consumului de substanțe psihoactive. Simpla prezență a substanțelor în organism nu este suficientă pentru a stabili vinovăția, mai ales atunci când nu există dovezi clare ale efectelor asupra comportamentului și capacității de conducere.


2.2 Analizând excepția de neconstituționalitate a art.336 alin.2 Cod penal prin prisma lipsei unui prag minim de concentrație a substanței psihoactive, asemenei celui prevăzut pentru alcool, ce ar face legea imprevizibilă, prin Decizia 101/2019 Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate, declarând că articolul 336 alineatul (2) din Codul Penal este constituțional. Curtea a subliniat că norma de incriminare este clară și previzibilă, iar incriminarea conducerii sub influența substanțelor psihoactive este justificată de necesitatea de a proteja siguranța circulației pe drumurile publice.

CCR a subliniat că momentul consumării infracțiunii este cel al conducerii autovehiculului pe drumurile publice de către o persoană al cărei comportament este încă influențat de consumul de substanțe psihoactive. Astfel, norma de incriminare se referă la existența influenței substanțelor asupra persoanei în momentul conducerii, nu la existența unei anumite concentrații de substanță în sânge.

Acest argument evidențiază că legea urmărește să sancționeze starea de influență și nu doar prezența substanțelor în organism. CCR a subliniat că efectele substanțelor psihoactive pot varia în funcție de persoană și de context, ceea ce face dificilă stabilirea unui prag universal de concentrație.

Obiectul juridic protejat de articolul 336 alineatul (2) este siguranța circulației pe drumurile publice. Norma de incriminare are ca scop prevenirea pericolului generat de conducerea sub influența substanțelor psihoactive, care poate afecta atât șoferul, cât și ceilalți participanți la trafic.  Curtea a subliniat că incriminarea conducerii sub influența substanțelor psihoactive este justificată de efectele nocive ale acestora, care pot compromite siguranța circulației pe drumurile publice. Acest lucru explică de ce legea nu impune un prag minim de concentrație, deoarece chiar și cantități mici pot avea efecte semnificative asupra capacității de conducere.

Decizia CCR confirmă că legea urmărește să prevină un pericol real – cel al conducerii sub influența substanțelor psihoactive – și că această incriminare este proporțională și necesară într-o societate democratică. Prin respingerea excepției, s-a subliniat că protejarea siguranței publice este un obiectiv legitim al legii, iar lipsa unui prag minim de concentrație nu face norma neconstituțională.


2.3 Pornind de la decizia CCR 101/2019, Decizia penală nr. 269/A din 28 februarie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, și deciziile ulterioare ale Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ) și ale altor instanțe oferă o perspectivă amplă asupra modului în care este interpretată și aplicată infracțiunea de conducere sub influența substanțelor psihoactive, conform articolului 336 alineatul (2) din Codul Penal.

Decizia nr. 269/A din data de 28.02.2020, pronunţată de către Curtea de Apel Timişoara

Curtea de Apel Timișoara a stabilit că, pentru a fi îndeplinite elementele de tipicitate ale infracțiunii de conducere sub influența substanțelor psihoactive, nu este necesar un nivel minim de concentrație a acestor substanțe în organism. Este suficient ca persoana să fi consumat substanțe psihoactive și să fi condus un vehicul, indiferent de cantitatea consumată sau de vizibilitatea efectelor asupra comportamentului.

În motivare a invocat Legea nr. 194/2011, care definește „efectele psihoactive” ca fiind stimularea sau inhibarea sistemului nervos central, având ca rezultat modificări ale funcțiilor psihice și ale comportamentului, sau crearea unei stări de dependență. Aceste efecte justifică incriminarea conducerii sub influența substanțelor psihoactive, deoarece ele pot afecta capacitatea de conducere, chiar și atunci când modificările comportamentale nu sunt evidente.

CA Timișoara a confirmat că, spre deosebire de alcool, pentru substanțele psihoactive nu este necesar un prag minim de concentrație pentru a se considera că persoana se află sub influență. Consumul de substanțe psihoactive include orice modalitate de introducere a acestora în organism, indiferent dacă este vorba de ingerare, injectare, inhalare, fumat sau aplicare externă. Astfel, orice formă de consum care duce la introducerea substanțelor în organism este suficientă pentru a se considera că persoana se află sub influență.


2.4 Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție (356/RC/2020)

În cadrul recursului în casație, promovat împotriva Deciziei 269/A/2020, Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a confirmat că, pentru a se considera îndeplinite elementele constitutive ale infracțiunii, nu este relevantă cantitatea de substanță psihoactivă din organismul inculpatului sau dacă aceasta a afectat vizibil comportamentul acestuia.

ICCJ a introdus o prezumție de influență, considerând că orice consum de substanțe psihoactive afectează inevitabil funcțiile cognitive, inclusiv atenția și capacitatea de reacție ale conducătorului auto. Astfel, simpla acțiune de a conduce un vehicul după consumul de substanțe psihoactive creează o stare de pericol pentru siguranța circulației, chiar și atunci când efectele nu sunt evidente.

Această prezumție de influență are menirea de a simplifica procesul de probațiune, dar poate duce la condamnări pe baza unor dovezi indirecte sau incomplete.


2.5 Minuta întâlnirii președinților secțiilor penale ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și Curților de Apel (2021)

În 2021, Institutul Național al Magistraturii a organizat o întâlnire a președinților secțiilor penale ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și ale Curților de Apel. Participanții au fost de acord că, pentru a se considera îndeplinite elementele infracțiunii de conducere sub influența substanțelor psihoactive, este suficientă constatarea consumului de astfel de substanțe prin analize de laborator, fără a fi necesară demonstrarea unor modificări comportamentale.

Opinia Institutului Național al Magistraturii, însușită în unanimitate de către toți participanții la întâlnire, a fost în sensul că „pentru realizarea tipicității infracțiunii prevăzute de art.336 alin.2 Cod penal sintagma „persoană aflată sub influența unor substanțe psihoactive” trebuie interpretată ca referindu-se la simpla constatare a consumului de substanţe psihoactive prin analize de laborator prin care se stabileşte existenţa acestor substanţe în corpul conducătorului vehiculului”.


2.6 Decizia nr. 48 din 9 iunie 2021 pronunțată de ICCJ completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept

Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ) nr. 48 din 9 iunie 2021 clarifică și extinde sfera de aplicare a noțiunii de „substanțe psihoactive” în cadrul articolului 336 alineatul (2) din Codul Penal, care reglementează conducerea sub influența acestor substanțe. Această decizie are implicații semnificative pentru interpretarea și aplicarea legii, oferind o definiție largă și comprehensivă a substanțelor psihoactive și stabilind că incriminarea conducerii sub influența lor nu este limitată la anumite categorii de substanțe, ci include o gamă largă de produse cu efecte psihoactive.

ICCJ a stabilit că sintagma „substanțe psihoactive” din articolul 336 alineatul (2) include nu doar substanțele prevăzute de Legea nr. 194/2011 (care reglementează produsele susceptibile de a avea efecte psihoactive), ci și substanțele prevăzute în Legea nr. 143/2000 (privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri) și Legea nr. 339/2005 (privind regimul juridic al plantelor, substanțelor și preparatelor stupefiante și psihotrope). Astfel,ICCJ a subliniat că noțiunea de „substanțe psihoactive” cuprinde atât substanțele stupefiante, cât și cele psihotrope, precum și alte substanțe care pot avea efecte psihoactive, reținând că noțiunea de „substanțe psihoactive” este definită clar și previzibil prin articolul 241 din Legea nr. 187/2012.

Mergând pe optica din Decizia 356/RC/2020, ICCJ a stabilit că, pentru a se considera că o persoană se află sub influența substanțelor psihoactive, nu este relevantă cantitatea de substanță consumată sau depistată în probele biologice. Este suficient ca substanțele să fi fost introduse în organism, indiferent de cantitate sau de modalitatea de consum (ingerare, injectare, inhalare, fumat etc.).

Totodată, a confirmat opinia că, persoana care a consumat substanțe psihoactive se află sub influența lor, chiar și atunci când modificările aduse funcțiilor cognitive sau comportamentului nu sunt vizibile sau ușor identificabile. Aceasta deoarece efectele psihoactive sunt inevitabile și pot compromite siguranța circulației.  Prin urmare, simpla detectare a substanțelor în organism este suficientă pentru a se considera că persoana se află sub influență, iar cantitatea consumată sau efectele asupra comportamentului nu sunt relevante.

Începând cu 2022, argumentele științifice au contestat această prezumție legală, subliniind că efectele substanțelor psihoactive variază semnificativ în funcție de tipul substanței, metabolismul individual și momentul consumului. Lipsa unei evaluări clinice detaliate ridică probleme de legalitate și echitate, impunând o reevaluare a legislației și a practicii judiciare.

Astfel, au început să apară situații în care substanța era detectată în urină însă lipsea din analizele de sânge ale persoanei supusă testării, caz în care INML a început să emită buletine de analiză care să menționeze, la cererea persoanei interesate, că nu se afla sub influența substanțelor psihoactive la momentul conducerii și prelevării probelor biologice.


3. Noua interpretare adusă de Decizia HP nr. 25/2025 pronunțată de ICCJ

Decizia ICCJ nr. 25/2025 marchează o schimbare semnificativă în interpretarea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive, impunând o analiză mai profundă a influenței efective a acestor substanțe asupra capacității de a conduce. Până la această decizie, practica judiciară tindea să considere simpla detectare a unei substanțe psihoactive în organism ca fiind suficientă pentru a atrage răspunderea penală, fără o evaluare suplimentară a efectelor concrete asupra comportamentului conducătorului auto.

Noua interpretare stabilită de ICCJ introduce un criteriu suplimentar esențial: prezența unei substanțe psihoactive în organism trebuie corelată cu efectele sale asupra capacității de a conduce. Această schimbare este fundamentată pe realitatea demonstrată științific conform căreia substanțele psihoactive pot fi detectate în organism mult timp după ce efectele lor au dispărut, iar simpla lor prezență nu echivalează automat cu o alterare a funcțiilor cognitive sau motorii. Studiile toxicologice arată că anumite substanțe pot fi detectate în urina sau firul de păr al unui individ chiar și la câteva săptămâni după consum, fără a mai avea efect psihoactiv.

Exista studii de specialitate care dovedesc ca substanțele psihoactive rămân biodisponile in urina si firul de par o durata îndelungată de timp, mult superioară celei in care se regăsesc in sânge sau salivă (ex. barbiturice – până la 6 saptamani in urina, până la 90 de zile in firul de par, până la 72 de ore in sange si până la 3 zile in saliva; heroina – până la 3 zile in urina, până la 90 de zile in firul de par, până la 6 ore in sange si până la o ora in saliva; marijuana până la 30 de zile in urina, până la 90 de zile in firul de par, 4 ore in sange si pana la 72 de ore in saliva; codeina până la 3 zile in urina, până la 90 de zile in firul de par, până la 24 de ore in sange si până la 4 zile in saliva; metadona până la 3 zile in urina, până la 90 de zile in firul de par, până la 24 ore in sange si până la 10 zile in saliva; valium/diazepam până la 6 saptamani in urina, până la 90 de zile in firul de par, până la 48 de ore in sange si până la 10 zile in saliva; etc.). Or, efectele psihoactive se exercita la nivelul creierului, prin afectarea functiilor psihice, senzoriale si neuro-motorii, iar acestea depind direct de prezenta substantei si/sau a metabolitilor sai activi in sangele care iriga creierul si structurile nervoase.”

În plus, pragurile de detecție ale analizelor biologice nu sunt echivalente cu pragurile la care o substanță afectează comportamentul. Spre exemplu, THC-ul din cannabis poate fi prezent în organism fără a influența reflexele, timpul de reacție sau capacitatea de concentrare.

În plan internațional, multe state europene, precum Germania, Franța sau Regatul Unit, combină rezultatele testelor toxicologice cu evaluări comportamentale și medicale pentru a stabili dacă un conducător auto este cu adevărat sub influența substanțelor la momentul conducerii. Această nouă interpretare impune autorităților să analizeze nu doar testele biologice, ci și comportamentul șoferului la momentul opririi acestuia. Evaluările clinice, declarațiile martorilor și imaginile video pot deveni probe esențiale în stabilirea influenței reale a substanțelor psihoactive.

Solicitând opinia Institutului Național de Medicină Legală, specialiștii acestuia au explicat că o persoană se află sub influența substanțelor psihoactive atunci când acestea, odată ingerate, acționează asupra sistemului nervos central, afectând funcțiile psihice, senzoriale și neuromotorii, ceea ce poate influența capacitatea de a conduce. Atâta timp cât substanța activă este prezentă în sânge și implicit în creier, efectele sale se manifestă prin alterarea funcțiilor cognitive și motorii.

Dacă substanța activă nu mai este prezentă în sânge, dar există încă metaboliți activi într-o concentrație peste limita cut-off, persoana este considerată în continuare sub influență. În schimb, atunci când nivelul metaboliților scade sub acest prag, influența substanței este considerată inexistentă din punct de vedere medico-legal. Această concluzie este susținută de consensul științific și medico-legal internațional, conform căruia prezența substanțelor psihoactive în organism nu este suficientă pentru a determina afectarea capacității de a conduce, în lipsa unor efecte fiziologice detectabile.

Revenind la definiția noțiunii de influență, aceasta presupune o acțiune exercitată asupra unei persoane, determinând o schimbare în starea sa fiziologică sau comportamentală. Din acest motiv, dacă substanța detectată în probele biologice nu mai poate produce efecte asupra sistemului nervos central, nu se poate considera că este îndeplinită cerința esențială a infracțiunii prevăzute de art. 336 alin. (2) din Codul penal. Valoarea socială protejată de această incriminare este siguranța circulației rutiere, iar existența unei stări de pericol trebuie evaluată în raport cu efectele reale ale substanței asupra conducătorului auto la momentul faptei.

Dacă substanțele psihoactive identificate nu mai au capacitatea de a influența comportamentul conducătorului auto, nu poate fi reținută existența unei stări de pericol pentru relațiile sociale protejate de norma penală. Interpretarea conform căreia simpla prezență a metabolitilor unei substanțe în organism echivalează cu starea de influență ar conduce la sancționarea unui consum anterior, care nu este incriminat de art. 336 alin. (2) din Codul penal.

În plus, susținerea ideii că pericolul rutier persistă până la eliminarea completă a substanței din organism ignoră concluziile științifice și medico-legale internaționale, care demonstrează că prezența metabolitilor inactivi nu influențează capacitatea de a conduce. O astfel de abordare ar echivala cu eliminarea criteriilor obiective din analiza juridică a infracțiunii și ar ignora principiul conform căruia răspunderea penală trebuie să fie fundamentată pe existența unui pericol concret și actual.

Prin această decizie, ICCJ introduce un element de protecție suplimentară pentru conducătorii auto, evitând sancțiuni penale bazate exclusiv pe teste toxicologice care pot reflecta un consum anterior, dar nu o stare de influență efectivă la momentul conducerii. Decizia nr. 25/2025 reprezintă un pas important către o abordare mai echilibrată și mai apropiată de standardele internaționale în ceea ce privește sancționarea conducerii sub influența substanțelor psihoactive. Aceasta asigură o aplicare mai justă a legii, bazată pe criterii obiective și evaluări riguroase ale influenței reale a substanțelor asupra capacității de a conduce.


Concluzie

Deciziile analizate ilustrează o evoluție în interpretarea și aplicarea legii privind conducerea sub influența substanțelor psihoactive. Pe de o parte, instanțele au extins sfera de aplicare a legii, considerând că orice consum de astfel de substanțe poate crea un pericol pentru siguranța circulației. Pe de altă parte, aceste decizii au fost criticate pentru că pot duce la condamnări pe baza unor probe indirecte sau incomplete.

Decizia HP nr. 25/2025 a ICCJ introduce un standard de probă mai riguros, impunând autorităților să demonstreze că substanțele psihoactive au afectat real capacitatea de a conduce, nu doar că acestea sunt detectabile în organism. Această abordare aliniază jurisprudența națională cu cea europeană, limitând riscul unor condamnări bazate exclusiv pe teste biologice fără evaluări clinice detaliate.

Puteți citi și articolul Încheierile prevăzute de art. 476 alin. (1) din CPP