Corelarea reglementărilor privind vânătoarea pisicilor și câinilor hoinari: clarificări juridice și implicații
Vânătoarea de animale sălbăticite sau hoinare, precum câinii și pisicile, este un subiect delicat, aflat la intersecția dintre legislația privind protecția animalelor și cea cinegetică. Analizăm aici modul în care Legea 407/2006 a vânătorii și Legea 205/2004 a protecției animalelor reglementează această problemă, identificând situațiile în care astfel de acțiuni sunt legale și cele în care pot atrage răspunderea penală.
Cadru legal: Legea 407/2006 și permisiunea de împușcare
Conform art. 19 alin. (3) din Legea 407/2006, pisicile și câinii sălbăticiți sau hoinari găsiți pe suprafețele fondurilor cinegetice pot fi împușcați fără restricții. Textul prevede:
„Pisicile hoinare şi câinii sălbăticiţi sau hoinari găsiţi pe suprafeţele productive ale fondurilor cinegetice se capturează sau se împuşcă fără restricţii şi fără obligarea la despăgubiri, iar fapta nu poate fi sancţionată.”
Această prevedere conferă paznicilor și vânătorilor dreptul de a împușca aceste animale în cadrul unor acțiuni de vânătoare autorizate, conform alin. (4) al aceluiași articol:
„Pisicile şi câinii care sunt în situaţia prevăzută la alin. (3) se împuşcă de către personalul de specialitate al gestionarului fondului cinegetic sau de vânători cu ocazia vânătorilor autorizate.”
Astfel, dreptul de împușcare este condiționat de legalitatea vânătorii și de calitatea persoanelor care execută această acțiune (paznici sau vânători autorizați).
Legea 205/2004: protecția animalelor și incriminarea cruzimii
Pe de altă parte, Legea 205/2004 a protecției animalelor interzice omorârea animalelor fără drept. Art. 6 alin. (2) lit. a) definește cruzimea față de animale astfel:
„Prin cruzime faţă de animale se înţelege: a) omorârea animalelor, cu intenţie.”
Mai mult, art. 25 alin. (1) lit. a) din aceeași lege stabilește că:
„Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă: a) uciderea animalelor, cu intenţie, fără drept.”
Astfel, condiția pentru ca o astfel de faptă să fie incriminată este ca omorârea să fie realizată „fără drept”. În cazul paznicilor și vânătorilor autorizați, dreptul de împușcare este clar stabilit de Legea 407/2006, ceea ce face ca fapta lor să fie protejată de lege.
Conflicte practice între cele două legi
Deși prevederile legale sunt aparent clare, în practică au existat situații în care vânătorii au fost cercetați penal pentru împușcarea câinilor sau pisicilor hoinare. Aceste cazuri au fost posibile atunci când activitatea reclamată nu respecta condițiile prevăzute de Legea 407/2006. Spre exemplu:
- Dacă împușcarea are loc în afara unei acțiuni de vânătoare autorizate;
- Dacă se încalcă condițiile de vânătoare stabilite prin autorizația emisă.
În astfel de situații, fapta poate fi încadrată ca infracțiune conform art. 25 alin. (1) lit. a) din Legea 205/2004, în concurs cu infracțiunea de braconaj prevăzută de art. 42 din Legea 407/2006.
Paznicii de vânătoare: o situație specială
Un aspect deosebit de important este legat de paznicii de vânătoare. Aceștia nu au nevoie de autorizație pentru a împușca animalele hoinare sau sălbăticite, întrucât activitatea lor este parte integrantă a atribuțiilor de serviciu. Prin urmare, paznicii nu pot fi trași la răspundere penală în baza Legii 205/2004, deoarece acțiunile lor sunt protejate de art. 19 alin. (3) din Legea 407/2006, care stipulează că:
„Fapta nu poate fi sancționată.”
Concluzii și recomandări
Legislația actuală creează un echilibru între protecția animalelor și gestionarea fondurilor cinegetice. Totuși, interpretările diferite ale legilor pot genera conflicte juridice. Pentru a evita cercetări penale și sancțiuni, este esențial ca vânătorii să respecte cu strictețe condițiile prevăzute de Legea 407/2006, iar autorizațiile să fie emise și respectate conform reglementărilor în vigoare.
Acest subiect continuă să fie unul sensibil, iar orice acțiune neconformă poate atrage răspundere juridică, inclusiv penală. Paznicii de vânătoare și vânătorii autorizați trebuie să colaboreze cu autoritățile competente pentru a se asigura că legislația este aplicată corect, evitând astfel conflictele între reglementările protecției animalelor și cele ale gestionării faunei sălbatice.
Citiți si articolul interesant despre tentativa asimilata infracțiunii consumate prevăzuta de art.42 alin.1 lit.c din Legea fondurilor cinegetice si a vânătorii disponibil aici