Intr-o cauză aflată pe rolul instanțelor de judecată, chestiunea juridică dedusă judecății a fost aceea de a stabili dacă sumele reprezentând subvenţii pentru active imobilizate înregistrate ca venit amânat trebuiau să fie recunoscute ca venit curent în contul de profit şi pierdere pe măsura înregistrării cheltuielilor cu amortizarea bunurilor, în condiţiile în care – în mod necontestat – subvenţiile nu s-au încasat.
Organele de inspecţie fiscală au apreciat că, pe măsura înregistrării cheltuielilor cu amortizarea bunurilor, reclamanta trebuia să înregistreze venitul amânat ca venit curent în contul de profit şi pierdere.Pentru aceasta organele fiscale s-au prevalat de prevederile cuprinse în secţiunea 4.11 „Subvenţii” pct. 402 alin. 2 din Ordinul nr. 1802/2014 pentru aprobarea Reglementărilor contabile privind situaţiile financiare anuale individuale şi situaţiile financiare anuale consolidate, potrivit cărora:
„Subvenţiile pentru active, inclusiv subvenţiile nemonetare la valoarea justă, se înregistrează în contabilitate ca subvenţii pentru investiţii şi se recunosc în bilanţ ca venit amânat (contul 475 „Subvenţii pentru investiţii”). Venitul amânat se înregistrează ca venit curent în contul de profit şi pierdere pe măsura înregistrării cheltuielilor cu amortizarea sau la casarea ori cedarea activelor”.
Raportat la aceste prevederi, organele fiscale au învederat că dreptul de a primi subvenţia pentru active se recunoaşte la data semnării acordului de finanţare prin înregistrarea acesteia în evidenţa contabilă ca un venit amânat. Subvenţiile legate de activele amortizabile sunt recunoscute în contul de profit şi pierdere pe parcursul perioadelor şi în proporţia în care amortizarea acelor active este recunoscută. Venitul din subvenţii anulează practic cheltuiala cu amortizarea pentru partea suportată din subvenţii. Astfel, venitul amânat se înregistrează ca venit curent în contul de profit şi pierdere pe măsura înregistrării cheltuielilor cu amortizarea sau la casarea ori cedarea activelor. Organele fiscale au mai indicat faptul că nu s-a invocat sau dovedit că a intervenit suspendarea ori rezilierea contractului de finanţare ori a cererii de rambursare/cererii de plată a sumelor solicitate de către contribuabil.
La nivel teoretic aceste considerente sunt corecte, însă raportat la situaţia concretă din speţa dedusă judecătții, nu se putea face aplicarea lor. Astfel, contribuabilul a reflectat contabil dreptul
de a primi subvenţia, aceasta fiind înregistrată drept venit amânat, chiar de la momentul aprobării cererii de finanţare, însă, ca urmare a invocării, de către autoritatea contractantă, a unei suspiciuni de fraudă, subvenţiile nu s-au încasat.
Față de neîncasarea subvențiilor și existența incertitudinii totale a încasării lor, trebuiau avute în vedere de către organele fiscale dispozițiile pct. 396 alin. 1 din Ordinul nr. 1802/2014 care prevăd neechivoc că
„Subvenţiile guvernamentale, inclusiv subvenţiile nemonetare la valoarea justă, nu trebuie recunoscute până când nu există suficientă siguranţă că:
a) entitatea va respecta condiţiile impuse de acordarea lor; şi
b) subvenţiile vor fi primite”.
Așa cum rezultă din aceste prevederi legale, până când nu există certitudinea că entitatea respectă cerinţele pentru acordarea subvenţiilor, acestea nu trebuie recunoscute. Mai mult chiar, subvenţiile nu trebuie recunoscute decât dacă există certitudinea că vor fi încasate. Cele două cerinţe sunt exprese şi cumulative.
În cauza dedusă judecății, s-a atestat că transferul sumelor aferente cererilor de rambursare/ cererilor de plată nu este cert, dată fiind suspiciunea de fraudă şi necesitatea depunerii unui instrument de garantare.
Pct. 398 şi 399 din Ordinul nr. 1802/2014 reglementează modalitatea concretă de recunoaştere a subvenţiilor, pe o bază sistematică, drept venituri ale perioadelor corespunzătoare cheltuielilor aferente pe care aceste subvenţii urmează să le compenseze. Dar aceste reguli pornesc de la premisa respectării cerinţelor stabilite la pct. 396, în sensul că este certă atât respectarea cerinţelor impuse societăţii, cât şi încasarea subvenţiilor.
În acelaşi sens, pct. 404 din ordin reglementează situaţiile în care trebuie să se restituie o subvenţie referitoare la un activ sau aferentă veniturilor, care se efectuează prin reducerea veniturilor amânate cu suma rambursabilă. Prin urmare, nu se poate susţine că nu prezintă relevanţă dacă subvenţiile sunt sau nu încasate propriu-zis.
Reglementările expuse reprezintă dispoziţii speciale, care nu pot fi înlăturate de la aplicare prin invocarea principiului contabilităţii de angajamente, reglementat de pct. 53 din Ordinul nr. 1802/2014, sau de referirea la pct. 48, care cuprinde dispoziţii cu caracter de principiu.
Instanța de judecată a reținut că raportat la aceste considerente, este lipsit de relevanţă faptul că nu s-a invocat sau dovedit că a intervenit suspendarea ori rezilierea contractului de finanţare ori a cererii de rambursare/cererii de plată a sumelor solicitate de către contribuabil, după cum susţin organele fiscale, deoarece acestea acceptă posibilitatea de recunoaştere ca deductibile integral a
cheltuielilor cu amortizarea aferentă produselor achiziţionate în cauză, fără a fi inflenţate de recunoaşterea ca venit curent a venitului amânat din subvenţii, în măsura în care contribuabilul ar
fi prezentat în timpul inspecţiei fiscale ori cu ocazia depunerii contestaţiei documente din care să rezulte că prevederile contractului de finanţare nu au fost respectate şi că s-ar fi impus sancţiunea rezilierii/suspendării acestuia. Or, contribuabilul a făcut dovada că nu există certitudinea că subvenţiile vor fi primite, existând suspiciune de nerespectare a dispoziţiilor legale în materie de finanţare nerambursabilă, iar aceasta atestă nerespectarea celeilalte cerinţe de la pct. 396.
Soluția este definitivă prin Decizia civilă 108/2023 a Curții de Apel Cluj, iar contribuabilul a fost reprezentat de către Moț, Balaciu, Olah – SPARL.
citiți și atragerea răspunderii solidare art..25 c.pr.fisc făcând click aici
