Tel/fax : +40357802388
O problemă destul de des întâlnită în practica de specialitate, dar și în teren cu ocazia partidelor de vânătoare colective, este aceea dacă asupra vânatului mare împușcat în baza autorizaților de vânătoare colective (de tip…
Într-o speță recentă, am întâlnit o situația surprinzătoare privitoare la modul de aplicare de către organele de poliție / organe de constatare și sancționare a contravențiilor, a competenței de cercetare a faptelor contravenționale. Astfel, o…
În practică am întâlnit situația în care unui participant la o procedură de achiziție publică i s-a comunicat, în mod greșit, de către autoritatea contractantă că rezultatul procedurii poate fi contestat la CNSC în termenul…
Reglementare Conform art.249 alin.(1) CPP „(1)Procurorul, în cursul urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată, din oficiu sau la cererea procurorului, în procedura de cameră preliminară ori în cursul judecății, poate lua…
Reglementare În conformitate cu prevederile art.169 alin. 1 din Legea 85/2014, judecătorul sindic poate dispune ca o parte sau întregul pasiv al debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvenţă, fără să depășească prejudiciul aflat…
Art.117 din Legea 85/2014 prevede ca administratorul/lichidatorul judiciar poate introduce acțiune la judecătorul sindic pentru anularea actelor sau operaţiunilor frauduloase ale debitorului în dauna drepturilor creditorilor, în cei 2 ani anteriori deschiderii procedurii. La alin.2…
Art.118 (1) Acţiunea pentru anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna creditorilor, prevăzută la art. 117, poate fi introdusă de administratorul judiciar/lichidatorul judiciar în termen de un an de la data expirării termenului stabilit…
Într-o cauză având ca obiect plângere contravențională, operatorul economic, unitate service, a fost sancționat de către CJPC pentru pentru încălcarea dispoziţiilor art. 4 alin. 1 lit. a) și art. 6 alin. 1 lit g) din…
Intr-o cauză aflată pe rolul instanțelor de judecată, chestiunea juridică dedusă judecății a fost aceea de a stabili dacă sumele reprezentând subvenţii pentru active imobilizate înregistrate ca venit amânat trebuiau să fie recunoscute ca venit…
Într-o speță recentă, fostul administrator al unei societăți comerciale radiate din registrul comerțului, a apelat la serviciile noastre, întrucât organele fiscale au atras răspunderea solidară a administratorului în temeiul art.25 din legea 207/2015 privind Codul…